Prezentare

“Mănăstirea nu trebuie gândită nici de cei care trăiesc în ea, nici de cei care vin la mănăstire ca o prelungire a pământului. Dacă este prelungire a pământului, n-are rost să existe. Pământul e destul. Părinţii cei duhovniceşti de odinioară, care au făcut mănăstiri în pustie, de exemplu Sfântul Pahomie, au înconjurat mănăstirea cu zid. De ce? Să se ştie până unde ţine lumea – şi de unde începe mănăstirea. Este un lucru extraordinar! Să ştii că dacă eşti în mănăstire nu mai eşti în lumea largă, ci eşti într-un loc anume al lui Dumnezeu. Lumea cealaltă este în afară de mănăstire. Toţi ceilalţi oameni trăiesc în lumea pe care a făcut-o Dumnezeu, pe care o iubeşte Dumnezeu, pe care doreşte Dumnezeu să o mântuiască, iar cei din mănăstire sunt într-un loc special, într-un loc anume, care este locul călugărilor, locul bătrânilor frumoşi, locul bătrânilor îmbunătăţiţi.” (Arhim. Teofil Părăian)

ea mai veche vatră de rugăciune din spaţiul dintre Nistru şi Prut, ctitorie a boierului Stan Vărzari, Mănăstirea Vărzăreşti este atestată documentar la 25 aprilie 1420 într-un act emis de către Alexandru Voevod (aprilie 1399 – ianuarie 1432), Domnul Ţării Moldovei, în vederea daniilor făcute lui Pan Vena vornicul, pentru dreapta şi credincioasa lui slujbă. Deşi este pomenită numai la această dată, Mănăstirea Vărzăreşti a fost întemeiată cu mult mai înainte de data semnării acestui act, din considerentul că era destul de populară la acea vreme, din moment ce a servit drept punct de reper pentru trasarea hotarelor moşiereşti.

Mănăstirea este situată la 70 km de or. Chişinău, lângă satul Varzăreşti din r-nul Nisporeni, şi la 32 km faţă de cea mai apropiată gară – Bucovăţ. Complexul monastic de la Vărzărești are o planificare deschisă şi lejeră. Pe un soclu consolidat cu contraforturi joase şi masive se înalţă biserica principală cu hramul „Sf. Dimitrie”, în partea nordică şi cea estică a bisericii sunt situate chiliile, asemănătoare caselor de locuit. Arhitectura mănăstirii respectă arhitectura tradiţională moldovenească, combinată cu elemente ale clasicismului tardiv. Formele clasicizante sunt cele ce determină aspectul arhitectural şi artistic al bisericii. Ea are o lungime de 27 m şi o lăţime de 11 m. Până în prezent a fost restaurată biserica Sf. Dimitrie (în interior încă nu sunt finalizate toate lucrările de restaurare, se lucrează la pictură). A fost construit un bloc locativ pentru maici, dotat cu bucătărie, trapeză, brutărie, prescurărie şi croitorie, care la momentul actual se află în reconstrucţie. Acum obştea mănăstirii Vărzărești întruneşte 12 monahii, 2 maici-rasofoare şi 25 de ascultătoare, stareţă – egumena Gheorghia (Claudia Plăcintă), duhovnic Arhim. Serafim Plăcintă şi 2 părinţi slujitori.

Mănăstirea este amplasată pe un loc deosebit de pitoresc – o colină înaltă (una dintre cele mai mari altitudini ale țarii: 391 m), cu o vegetaţie abundentă. Este zidită la 3 km mai spre sud faţă de vechea aşezare, având şi deschidere spre sat. Pitorescul ansamblului se datorează mai ales faptului că mănăstirea este amplasată pe un loc ridicat (satul fiind situat în vale), care accentuează dominanta ei verticală. Astfel, mănăstirea poate fi observată de la distanţă, fapt ce constituie un stimulent psihologic pentru credincioşi. Deschiderea mănăstirii spre sat relevă dubla misiune pe care a avut-o aceasta de-a lungul timpului, mai întâi cea istorică – rolul de fortăreaţă, fiind clopotul protector al ţinutului Lăpuşnei, şi cea spirituală – prin care s-a împletit credinţa străbună cu destinul neamului.

Deşi, oarecum, retrasă de văzul lumii, accesul la mănăstire pentru pelerini şi vizitatori se poate face prin cele două artere care leagă mănăstirea de capitala ţării: o şosea care şerpuieşte pe vale, prin Străşeni şi Vorniceni spre Nisporeni, iar alta ce străbate pădurile pitoreşti de pe dealuri, ocolind Mănăstirile Condriţa, Căpriana şi Hâncu.

Printre mănăstirile Republicii Moldova, Mănăstirea Vărzăreşti este unică prin faptul că păstrează vie amintirea şi spiritul vremurilor trecute: prin chiliile construite la sfârşitul sec. XIX – începutul sec. XX, care, deşi se află într-o stare deplorabilă, stau mărturie de trecerea grăbită a timpului spre veşnicie.

Mănăstirea Vărzăreşti este un punct de atracţie nu numai prin faptul că este cea mai veche mănăstire din spaţiul basarabean şi că menţine un duh de sihăstrie, chiar dacă se află în apropiere de sat, dar şi din motivul că găzduieşte sub ale sale bolţi Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, cunoscută sub numele „de la Vărzăreşti”, o părticică din Lemnul Sfintei Cruci, precum şi multe părticele de moaşte ale sfinților care, prin prezenţa lor, îndeamnă atât vieţuitoarele din mănăstire, cât şi pelerinii credincioşi să păstreze duhul trăirii autentice a vieţii întru Hristos.